marți, 31 august 2010

Vârsta de minus

La mulţi ani, mi s-a spus!
Mulţumesc, dar nu vor fi aşa mulţi.
Cum aşa?
Eu voi muri la vârsta lui Christos,
le-am răspuns.
Dar ai deja 50 de ani
iar Christos a murit la 33.
Da, dar nevăzuţi tâlhari
din jurul meu
nu ştiu să adune,
numai să scadă.
Au menirea de a împuţina
acolo unde deja este.

Orto, meta şi paradoxa

Marea mea caldă,
Târnava Mică la statu,
„dar degrabă
vărsătoare de” apă nevinovatu’,
ce treci printre „dealuri cu spini”,
vox apa ta,”vox dei”,
patrie a strămoşilor mei.
Ave, îţi spun pentru maluri şi peşti,
concretă pentru că eşti,
cu sălciile tale răpitoare,
de gânduri,
ce-n floare,
dau.
Pe piele te simt
ca o binecuvântare,
vara,
când mângâierea ta
îmi răcoreşte ceara,
pielii mele de piersică,
trecător prin vreme.
Ube apa ta!
Ubi bene!

Invidiază-mă deltă, mi s-a născut un copil

         minunatului meu fiu, Darie

Invidiază-mă deltă, mi s-a născut un copil,
cel mai nou pământ al ţării mele,
cernoziom tânăr prin braţele iubirii,
biruinţă ce se ţine încă-n proptele.
Va trebui redesenată harta,
Trebuie remăsurată
Distanţa până la îndepărtatele stele
Căci mă mai apropiu cu o frunte,
Mă mai îndes cu un vis,
Am strigat Bucurie în certificatul de naştere,
Dar Speranţă am scris.

luni, 30 august 2010

Mulţumesc frumos!

Între groapă, ca finiş, şi pântec, ca start,
Viaţa mi-e pusă pe card.

Mândru cod(r)ul meu de bare
Este făr` de-astâmpărare.

Încrucişate halebarde
Stau la cod de bare calde,

Cod(r)ul meu de cifre reci
Poartă mu(l)tele poteci,

Pe unde am fost  cântând,
Pe unde am cântat plângând.

Pe unde voi merge plângând,
Pe unde voi plânge râzând.

Cu el în mine şi în gând
Mă petrece petrecând.

Căci stă şi Dumnezeu la rând,
Sine după sine aşteptând.

Stă la rând ca ani să dea,
Dar şi zile ca să ia.

Deşi sunt înaintea lui
Nu-i în urma nimănui.

Nimănui nu-i înainte,
Poartă cardurile-n  minte.

Alimentează, dar şi scoate,
Timp pe (ne)săturate.

Se scoate uneori pe sine,

Golindu-se la min` de mine.


Dar eu alimentându-mă cu Dumnezeu
Mă umplu pe mine de eu.

Trupul meu cu şapte zecimale
Poartă stigmatul averii colosale

De-a fi devalizat de Dumnezeu,
Şi tot de Dumnezeu de-a fi umplut, la greu.

Aceeaşi piele dar în altă piele
Sunt cel de pe pământ şi cel din stele.

Cel de azi şi cel de mâine,
Si(n)gur, vina-i va rămâne.

Sunt cardul la bine şi greu
Reclonat de-acelaşi Dumnezeu.

Acelaşi Dumnezeu cu dumnezeime,
Înainte dar şi după mine.

Făr` de monedă în schimb,
Mulţumesc frumos de timp.

Mulţumesc frumos de dar,
De poezia dată ca har.

duminică, 29 august 2010

Cu gândul la Eminescu

E o dumnezeire în ramuri

şi atunci de ce se spune
că aceşti copaci se împart

în tei şi atei?

De-aş avea din viaţă până la moarte


De-aş avea din viaţă până la moarte 
Două  lucruri, doar, de pipăit,
Ar  fi, tot ce-am scăpat printre degete, unul,
Celălalt, tot ce-am prins şi n-am preţuit.

De-aş avea din viaţă până la moarte
Două aşteptări, doar, de făcut,
Vestea că voi avea un copil, ar fi una,
Cealaltă, că fiul meu s-a născut.

De-aş avea din viaţă până la moarte
Două cuvinte, doar, de auzit,
Ar fi te iubesc-ul soţiei, unul,
Celălalt, spusele fiului că-i fericit.

De-aş avea din viaţă până la moarte
Două reparaţii de făcut în destin,
Tot ce-am stricat iubind prea tare, ar fi una,
Cealaltă, tot ce-am iubit prea puţin.  

De-aş avea din viaţă până la moarte
Două orgolii, doar, de potolit,
Ar fi  că ştiu tot şi de toate, unul
Celălalt, că sunt de ne-nlocuit.

Am trăit toată viaţa pe un vârf de creion

Am trăit toată viaţa pe un vârf de creion al dracului de bine ascuţit.
Intenţionat, spun eu, ascuţit bine,
să n-am loc prea mult de-a stânga timpului,
să n-am prea mult loc de-a dreapta spaţiului.
Ăsta da confort, mi-am zis.
Când mă întorceam pe partea dreaptă, timpul din stânga mea şi spaţiul din partea cealaltă se întorceau deodată cu mine.
Când mă întorceam pe partea stângă, timpul din stânga mea şi spaţiul din dreapta se întorceau, aşijderea, mişcaţi, parcă, de un resort invizibil.
Eram asemeni copiilor de pe plaja, din tabăra de vară de la Năvodari,
unde, bronzul mării îl primeam cu porţia la un simplu fluier de profesor de sport.
Şi nici nu mi-am dat seama.
Şi nici nu mi-am dat seama că nu-mi dau seama.
Am fost barză fără să ştiu. Pe un stâlp minuscul de grafit.
Deşi două picioare aveam, stăteam în unul.
Şi poate nici pe acesta.
Ce e mai trist e faptul că nu mi-am dat seama de asta decât târziu
când tolănit pe spate în iarba înaltă a verii,
deşi încercam, nu puteam atinge stelele cu mâna, coapte fiind.
Doar cu cuvântul îmi era permis să le ating.
Şi tot acolo am văzut stele căzând în ape şi nu mi-am putut sufleca mâneca să le caut pe lângă rădăcinile apelor, asemeni căutărilor păstrăvilor curcubeu.
Şi tot doar cu cuvântul îmi era permis să le prind.
Nu ştiu de unde atâta vehemenţă la Dumnezeu de-a ascuţi atât de bine creionul,
încât de-a stânga timpului şi de-a dreapta spaţiului meu
doar cuvântul, spaţii largi, să-mi trăiască.
Se poate să fie un mod de-a mă trăi.
Sau poate nu.
Eu am fost?
Eu nici nu am fost.
Am trăit oare acolo?
Cine va mai fi mâine interesat cum s-a visat de-a stânga timpului şi de-a dreapta spaţiului pe la zecimala a noua, după zero, cum am fost,
pe un vârf de creion ascuţit excesiv ?!
Cineva, totuşi, sau poate nimeni.
Iluzie convertită-n speranţă!



3 decembrie 2009

Poemul entropic


Moarte, ce îmi dai bineţe
în fiecare clipă a vieţii,
amintindu-mi, trist, că sunt
simplu chiriaş în trup,
se sistematizează strada ?
casa e în demolare ?
îmi voi pierde acoperişul
ce până atunci eu l-am avut ?

Va ploua pe min`, va ninge ?
voi avea deasupra cer ?
fără de pereţii pielii,
fără de mobilier ?
fără de plămâni cu care
aspiram aerul pur ?
fără patul cel de oase
ce-odihnea carnea din jur ?

Fără ochi şi fără gură,
fără urechi şi fără nas ?
ferestrele mele de simţuri
ce-aduceau veşti din oraş ?
fără horn pe unde visul
îmi ieşea ca fum albastru
dintr-un somn cu ochi deschişi
când vroiam să fiu măiastru ?

Fără masa burţii, fără
scaune de ficat şi splină,
fără candelabrul minţii,
ce-aprindea în jur lumină ?
şters voi fi de pe oglinda
ce m-a arătat mereu ?
nu voi mai vedea-n uimire,
niciodată chipul meu ?

Va pieri înfăţişarea,
sărăci-voi dintr-o dată ?
prietenilor, bunăoară,
de-atunci fi-voi interzis ?
ce va fi în locul meu,
dacă, iată, destrămarea,
trupului i-nfinge-n spate
cel mai dureros tăiş ?

Lama lui fi-va-n afară,
fi-va lama lui în gene ?
unde sensul vieţii-mi este
în mici amănunte scris ?
sau hazardul lumii-n care,
ne mişcăm fără de voie,
mă va sparge-n moara sorţii,
unde voi sfârşi pietriş ?

Precum datina o cere,
tihna mea fi-va în humă ?
dat voi fi cu tot cortegiul
cimitirului din deal ?
fi-va acolo începutul,
aventurii care-i moartea,
în scenariu-n care fi-voi,
eu actorul principal ?

Pe de rost voi şti tot rolul,
primi-voi replici pe măsură ?
protozoare şi enzime
se vor prinde-n jocul meu ?
şi voi fi în vervă mare,
fără tracul premierei ?
nu voi folosi suflerul,
stind întins în copârşeu ?

Rumeguşul, perna, giulgiul,
hainele de sărbătoare,
scândurile-n număr patru,
în care fi-voi ţintuit ?
fi-vor ele pentru mine
demne de luat în seamă,
ca reper în destrămare,
fi-voi de ele-nsoţit ?

Şi stejarul ce-mputere,
ţinea ceru`odinioară,
cu tot norodul de păsări,
ca sicriu sfârşit-a rău !?
a avut ghindă să-l plângă,
să-i rememoreze ramul ?
zămislit din trunchiul care
a fost muşcat de-un fierăstrău ?

Şi cămaşa de mătase
şi cravata înflorată,
ce miroase-n nara minţii
încă a frunze de dud,
a fost fluturele-n stare
să-şi jelească-a lui gogoaşă ?
ce-n măiastră despletire
în ţesătură s-a pierdut ?

Toate astea au fost plânse
cu mult înaintea mea ?
moartea lor are vechime,
moartea mea va învăţa ?
sau a mea e solitară,
nimeni nu mă însoţeşte,
şi mă trec de unul singur,
bând din cupa cea amară ?!

Şi mă voi goli de urlet,
lumea de min` se va goli ?
coama cărnii cea trufaşă
chircită va zdrenţui ?
şi vor năpădi toţi viermii,
se vor ospăta din plin,
voi fi pâinea ce se frânge,
în pahare le-oi fi vin ?

Voi fi bună-mbucătură,
rost va fi de pleoscăit ?
râgâi-vor ei în taină
sub pământ bătătorit ?
sau în urmă vor rămâne,
căci se vor grăbi amnare ?
să m-aprindă, arzând mocnit,
pân`la săruri minerale ?

Şi de-oi fi pumn de cenuşă,
dincolo de ce am fost,
va mai rămânea scânteie,
să mai plămădească-un foc ?
lemnele vor fi uscate,
vor fi ele suficiente ?
sau cu tot vântul benefic
e nevoie de noroc ?!

Cărămizile din mine
ce s-au risipit prin moarte,
cu moltarul altei şanse,
zid vor face-n altă parte ?
e nevoie de o Ană,
să se poată înălţa,
care-i jerfa ce mi-a dată,
ce Manole mă va gira ?

Ce-mi rezervă viitorul ?
căci putinţa mi-e redusă;
doar orgoliul meu mai latră
luna propriului eu,
sunt pion mutat pe tabla
cu pătrate albe-negre,
nu de regi sau de regine,
ci de însuşi Dumnezeu ?!

Sau sunt alte forţe, poate,
ce-or decide ce voi fi,
carnea trupului ce fost-a
casă a timpului meu;
înaltul cerului măreşte
dorinţa de a şti
de-oi cădea în mine însumi,
subţiindu-mă mereu ?!

Focul vremii mă va arde,
forma-şi va ieşi din fire ?
diformia, stând la pândă,
lua-mă-va în primire ?
şi de viaţa-mi disipată,
m-oi răsuci de nefiinţă ?
moartea este punte largă
între a putea şi neputinţă ?!

N-oi fi eu ci fi-va altul ?
sau ceva, e-un mers pe sârmă,
după cum a fost porunca
mi s-a tot umblat la cârmă ?
nu-s decât executantul
unei forţe ce mă-mpige,
eu răspund gândirii forţei,
ce-i mai tare şi mă-nvinge ?!

Întâmplase-va cu mine
cum va fi cu fiecare ?
moartea mea nu va produce
nici o gaură în cer ?
nu mi-e aluatul altfel,
să dospească nepăsare ?
sunt supus la aceleaşi reguli,
nu-s sortit de-a fi rebel ?

Nu-s un fel de axis mundi
ce susţine Universul ?
şi la drama ce se joacă,
nu-s doar simplu spectator ?
sau i-o scenă mare viaţa,
unde spectatorul este,
fiindcă aşa îi e scris textul,
deopotrivă şi actor ?

La mormântul meu din deal
fi-vor ochi umezi de plâns ?
ce-şi răscumpără greşeala
de-a nu fi-nţeles ce-am fost,
oare eu m-am înţeles ?
şi-amintirea mi-e regretul,
pentru începutul drum
ce n-are bilet de-ntors ?

Eu voi fi acolo-n mine
suferind de spaţiul meu ?
Înţelege-voi schimbarea
trupului ce mi-a fost steag ?
sau voi fi plecat din mine,
rămânând doar fluturarea,
să-amintescă un pic de viaţa-mi
ca de lucrul cel mai drag ?

Ce variantă a fost aleasă
cât de cât să mă redea ?
cum arată pe planşetă
locul unde iar voi fi ?
risipi-va fantezie,
în gândire proiectantul,
sau banală formă fi-voi
printre alte sute, mii ?!

Voi dislocui pământ,
va umbla el în picioare ?
şi va lumina în jur
ca aprinsă lumânare ?
nu m-or deranja copite,
coarne, unghiuri, flori sau sfere ?
viaţa măsurată-n clipe,
în minute, ani sau ere ?

Mi-oi putea întoarce capul,
sau cu trupul l-oi întoarce ?
pe ...filetul unui gât,
precum lupu-n codru o face,
sau îmi va lipsi acesta
şi voi dormita sub scoarţe,
voi fi pradă pentru păsări,
fi-voi cefalotorace ?

Voi gândi ? sau poate gândul
nu-l voi mai avea vreodată,
voi avea iarăşi o casă,
sau casa fi-va-mi refuzată ?
mă voi confunda cu zborul ?
sau voi fi parte din zbor,
voi fi drum pe cer albastru,
de-avion sau de cocor ?

Voi avea pulbere fină,
voi avea desen de fluturi ?
sau ca sepia voi scrie
ale mării începuturi.
N-oi gândi dar poate-n gândul
altora voi avea loc,
prins în lanţuri nevăzute,
sub puternic microscop ?!

Voi avea eu formă fixă,
mi-oi etala şolduri de frunze ?
valuri, poate, m-or purta
şi m-oi regăsi-n meduze ?
voi fi animal sau plantă ?
varietatea ne răsfaţă !
voi cristaliza în romburi,
în hexagoane-n noua viaţă ?

Voi fi mineral amorf,
voi fi praf, voi fi lumină ?
voi deconspira din unghiuri
gradele mele de vină ?
voi zbura pe cer înalt,
voi sta în ape, voi fugi ?
voi râma pe sub o piatră,
piatra casă îmi va fi ?!

Voi păşi direct la ţintă,
în salturi m-oi deplasa ?
m-oi apropia în cercuri,
ca şerpii m-oi ondula ?
voi avea picioare multe ?
sau nici unul n-oi avea,
voi avea aripi cu pene,
cu solzii m-oi sănia ?

Voi înainta cu faţa,
precum fiare-n jur o fac,
sau înaintarea-mi fi-va
precum mersul unui rac ?
Voi avea eu trup întins,
scurt sau lung el îmi va fi ?
în coordonate noi
cât aer voi dislocui ?

Voi mai şti vechea adresă,
spaţiu-n care-am locuit ?
mintea-şi va aduce aminte ?
sau făr` de ea voi fi sortit ?
voi uita tot ce am fost
şi ce-am devenit n-oi şti ?
ce trebuie la măsură,
instrumente-mi vor lipsi ?

Voi avea eu păr pe trup,
pene, piatră, scoarţă, fum,
şi voi fi vânat cu puşca,
sau voi fi cules din drum ?
Rupt voi fi sau poate arcul
îmi va frânge iar făptura,
vor fi lacăte-n săgeţi,
ţintuindu-mi, astfel, gura ?

Sau voi fi poate culoare,
sunet, fulger, aer, vis ?
îmi va fi de trebuinţă 
un contur cât mai precis ?
sau voi gravita pe-orbita
unei energii sihastre,
trupu-mi fi-va soră bună,
rămăşiţei unei astre ?

Ce urechi vor prinde oare,
zgomotele ce le-oi face ?
de-or fi sunete ştiute,
în ce trompe s-or desface ?!
lobii fi-vor filozofice ?
decibeli care le scapă,
simţurilor de acuma,
viruşi brawnieni în apă ?

Aer proaspăt aspirat
fi-voi prin diverşi plămâni ?
voi călătorii prin trupuri
prins cu sângele de mâini ?
prins în gheare, strâns în palme,
m-or ţintui ventuze moi ?
voi fi hrană cărnii vii,
plantelor le-oi fi gunoi ?

Mă voi îndoi cu trupul,
de mine m-oi îndoi ?
trestie sau poate stâncă,
rostuit în vitregii,
arăta-mă-voi în lume,
lumea mă va arăta ?
starea mea de agregare
urme-n lume va lăsa ?

Cât o unghie pe piatră,
cât un rât într-o câmpie,
de neînlocuit n-oi fi,
mi-e sortită-uitarea mie ?
nu voi fi ieşit din rând,
nu voi fi c-un pas în faţă ?
rândul nu mă va lua
punct de referinţă-n viaţă ?

Mă voi răscoli în mine,
dacă forma n-o să-mi placă ?
mă voi cere iar în sâmburi,
mă voi cere iar în ou ?
scoate-voi cuiul grenadei
care adunat mă ţine,
explodând în jur, din jur
m-oi reformula din nou ?

Simţurile care prompt,
veşti dădură despre mine,
despre lumea cea din jur,
ce-o aflarăm că există ?
se vor risipi deodată,
clopotul va da semnalul,
pierderii-nnodatei zestre
din a trupului batistă ?

Îşi vor căuta sălaş,
să se cuibărească-n tihnă,
pipăitul poate-n vânt
şi mirosul poate-n câine,
voi simţi în felul lor,
lumea dintr-un ochi de vultur,
dintr-o nouă perspectivă,
voi gusta ziua de mâine ?

Iată-mă din nou în lume !
eu am fost mereu în ea ?
înainte de-a fi eu,
cu gustul meu se mai gusta ?
mort n-am fost şi moartea nu e
decât simplă aparenţă ?
voi auzi cu-altă ureche
în viitoarea existenţă ?

Şi-oi vorbi cu altă gură,
voi fi altfel tras la sorţi ?
voi fi-mpins în continuare
sub aleatorii porţi ?
Se va da din nou cu zarul
pentru miza unor mâini,
când voi pierde poate şansa,
căştigând doar rădăcini ?

Câştigând dreptul la muget,
sau la licărit în iarbă,
sau la sublimat spre-nalturi,
sau la scoica dintr-o salbă ?
Totu-i loterie, Doamne ?
locul, timpul, forma de zbor ?
Omu-n lume-i un nimic
sau e loz câştigător ?!