Poemul entropic

Moarte, ce îmi dai bineţe
în fiecare clipă a vieţii,
amintindu-mi, trist, că sunt
simplu chiriaş în trup,
se sistematizează strada ?
casa e în demolare ?
îmi voi pierde acoperişul
ce până atunci eu l-am avut ?

Va ploua pe min`, va ninge ?
voi avea deasupra cer ?
fără de pereţii pielii,
fără de mobilier ?
fără de plămâni cu care
aspiram aerul pur ?
fără patul cel de oase
ce-odihnea carnea din jur ?

Fără ochi şi fără gură,
fără urechi şi fără nas ?
ferestrele mele de simţuri
ce-aduceau veşti din oraş ?
fără horn pe unde visul
îmi ieşea ca fum albastru
dintr-un somn cu ochi deschişi
când vroiam să fiu măiastru ?

Fără masa burţii, fără
scaune de ficat şi splină,
fără candelabrul minţii,
ce-aprindea în jur lumină ?
şters voi fi de pe oglinda
ce m-a arătat mereu ?
nu voi mai vedea-n uimire,
niciodată chipul meu ?

Va pieri înfăţişarea,
sărăci-voi dintr-o dată ?
prietenilor, bunăoară,
de-atunci fi-voi interzis ?
ce va fi în locul meu,
dacă, iată, destrămarea,
trupului i-nfinge-n spate
cel mai dureros tăiş ?

Lama lui fi-va-n afară,
fi-va lama lui în gene ?
unde sensul vieţii-mi este
în mici amănunte scris ?
sau hazardul lumii-n care,
ne mişcăm fără de voie,
mă va sparge-n moara sorţii,
unde voi sfârşi pietriş ?

Precum datina o cere,
tihna mea fi-va în humă ?
dat voi fi cu tot cortegiul
cimitirului din deal ?
fi-va acolo începutul,
aventurii care-i moartea,
în scenariu-n care fi-voi,
eu actorul principal ?

Pe de rost voi şti tot rolul,
primi-voi replici pe măsură ?
protozoare şi enzime
se vor prinde-n jocul meu ?
şi voi fi în vervă mare,
fără tracul premierei ?
nu voi folosi suflerul,
stind întins în copârşeu ?

Rumeguşul, perna, giulgiul,
hainele de sărbătoare,
scândurile-n număr patru,
în care fi-voi ţintuit ?
fi-vor ele pentru mine
demne de luat în seamă,
ca reper în destrămare,
fi-voi de ele-nsoţit ?

Şi stejarul ce-mputere,
ţinea ceru`odinioară,
cu tot norodul de păsări,
ca sicriu sfârşit-a rău !?
a avut ghindă să-l plângă,
să-i rememoreze ramul ?
zămislit din trunchiul care
a fost muşcat de-un fierăstrău ?

Şi cămaşa de mătase
şi cravata înflorată,
ce miroase-n nara minţii
încă a frunze de dud,
a fost fluturele-n stare
să-şi jelească-a lui gogoaşă ?
ce-n măiastră despletire
în ţesătură s-a pierdut ?

Toate astea au fost plânse
cu mult înaintea mea ?
moartea lor are vechime,
moartea mea va învăţa ?
sau a mea e solitară,
nimeni nu mă însoţeşte,
şi mă trec de unul singur,
bând din cupa cea amară ?!

Şi mă voi goli de urlet,
lumea de min` se va goli ?
coama cărnii cea trufaşă
chircită va zdrenţui ?
şi vor năpădi toţi viermii,
se vor ospăta din plin,
voi fi pâinea ce se frânge,
în pahare le-oi fi vin ?

Voi fi bună-mbucătură,
rost va fi de pleoscăit ?
râgâi-vor ei în taină
sub pământ bătătorit ?
sau în urmă vor rămâne,
căci se vor grăbi amnare ?
să m-aprindă, arzând mocnit,
pân`la săruri minerale ?

Şi de-oi fi pumn de cenuşă,
dincolo de ce am fost,
va mai rămânea scânteie,
să mai plămădească-un foc ?
lemnele vor fi uscate,
vor fi ele suficiente ?
sau cu tot vântul benefic
e nevoie de noroc ?!

Cărămizile din mine
ce s-au risipit prin moarte,
cu moltarul altei şanse,
zid vor face-n altă parte ?
e nevoie de o Ană,
să se poată înălţa,
care-i jerfa ce mi-a dată,
ce Manole mă va gira ?

Ce-mi rezervă viitorul ?
căci putinţa mi-e redusă;
doar orgoliul meu mai latră
luna propriului eu,
sunt pion mutat pe tabla
cu pătrate albe-negre,
nu de regi sau de regine,
ci de însuşi Dumnezeu ?!

Sau sunt alte forţe, poate,
ce-or decide ce voi fi,
carnea trupului ce fost-a
casă a timpului meu;
înaltul cerului măreşte
dorinţa de a şti
de-oi cădea în mine însumi,
subţiindu-mă mereu ?!

Focul vremii mă va arde,
forma-şi va ieşi din fire ?
diformia, stând la pândă,
lua-mă-va în primire ?
şi de viaţa-mi disipată,
m-oi răsuci de nefiinţă ?
moartea este punte largă
între a putea şi neputinţă ?!

N-oi fi eu ci fi-va altul ?
sau ceva, e-un mers pe sârmă,
după cum a fost porunca
mi s-a tot umblat la cârmă ?
nu-s decât executantul
unei forţe ce mă-mpige,
eu răspund gândirii forţei,
ce-i mai tare şi mă-nvinge ?!

Întâmplase-va cu mine
cum va fi cu fiecare ?
moartea mea nu va produce
nici o gaură în cer ?
nu mi-e aluatul altfel,
să dospească nepăsare ?
sunt supus la aceleaşi reguli,
nu-s sortit de-a fi rebel ?

Nu-s un fel de axis mundi
ce susţine Universul ?
şi la drama ce se joacă,
nu-s doar simplu spectator ?
sau i-o scenă mare viaţa,
unde spectatorul este,
fiindcă aşa îi e scris textul,
deopotrivă şi actor ?

La mormântul meu din deal
fi-vor ochi umezi de plâns ?
ce-şi răscumpără greşeala
de-a nu fi-nţeles ce-am fost,
oare eu m-am înţeles ?
şi-amintirea mi-e regretul,
pentru începutul drum
ce n-are bilet de-ntors ?

Eu voi fi acolo-n mine
suferind de spaţiul meu ?
Înţelege-voi schimbarea
trupului ce mi-a fost steag ?
sau voi fi plecat din mine,
rămânând doar fluturarea,
să-amintescă un pic de viaţa-mi
ca de lucrul cel mai drag ?

Ce variantă a fost aleasă
cât de cât să mă redea ?
cum arată pe planşetă
locul unde iar voi fi ?
risipi-va fantezie,
în gândire proiectantul,
sau banală formă fi-voi
printre alte sute, mii ?!

Voi dislocui pământ,
va umbla el în picioare ?
şi va lumina în jur
ca aprinsă lumânare ?
nu m-or deranja copite,
coarne, unghiuri, flori sau sfere ?
viaţa măsurată-n clipe,
în minute, ani sau ere ?

Mi-oi putea întoarce capul,
sau cu trupul l-oi întoarce ?
pe ...filetul unui gât,
precum lupu-n codru o face,
sau îmi va lipsi acesta
şi voi dormita sub scoarţe,
voi fi pradă pentru păsări,
fi-voi cefalotorace ?

Voi gândi ? sau poate gândul
nu-l voi mai avea vreodată,
voi avea iarăşi o casă,
sau casa fi-va-mi refuzată ?
mă voi confunda cu zborul ?
sau voi fi parte din zbor,
voi fi drum pe cer albastru,
de-avion sau de cocor ?

Voi avea pulbere fină,
voi avea desen de fluturi ?
sau ca sepia voi scrie
ale mării începuturi.
N-oi gândi dar poate-n gândul
altora voi avea loc,
prins în lanţuri nevăzute,
sub puternic microscop ?!

Voi avea eu formă fixă,
mi-oi etala şolduri de frunze ?
valuri, poate, m-or purta
şi m-oi regăsi-n meduze ?
voi fi animal sau plantă ?
varietatea ne răsfaţă !
voi cristaliza în romburi,
în hexagoane-n noua viaţă ?

Voi fi mineral amorf,
voi fi praf, voi fi lumină ?
voi deconspira din unghiuri
gradele mele de vină ?
voi zbura pe cer înalt,
voi sta în ape, voi fugi ?
voi râma pe sub o piatră,
piatra casă îmi va fi ?!

Voi păşi direct la ţintă,
în salturi m-oi deplasa ?
m-oi apropia în cercuri,
ca şerpii m-oi ondula ?
voi avea picioare multe ?
sau nici unul n-oi avea,
voi avea aripi cu pene,
cu solzii m-oi sănia ?

Voi înainta cu faţa,
precum fiare-n jur o fac,
sau înaintarea-mi fi-va
precum mersul unui rac ?
Voi avea eu trup întins,
scurt sau lung el îmi va fi ?
în coordonate noi
cât aer voi dislocui ?

Voi mai şti vechea adresă,
spaţiu-n care-am locuit ?
mintea-şi va aduce aminte ?
sau făr` de ea voi fi sortit ?
voi uita tot ce am fost
şi ce-am devenit n-oi şti ?
ce trebuie la măsură,
instrumente-mi vor lipsi ?

Voi avea eu păr pe trup,
pene, piatră, scoarţă, fum,
şi voi fi vânat cu puşca,
sau voi fi cules din drum ?
Rupt voi fi sau poate arcul
îmi va frânge iar făptura,
vor fi lacăte-n săgeţi,
ţintuindu-mi, astfel, gura ?

Sau voi fi poate culoare,
sunet, fulger, aer, vis ?
îmi va fi de trebuinţă 
un contur cât mai precis ?
sau voi gravita pe-orbita
unei energii sihastre,
trupu-mi fi-va soră bună,
rămăşiţei unei astre ?

Ce urechi vor prinde oare,
zgomotele ce le-oi face ?
de-or fi sunete ştiute,
în ce trompe s-or desface ?!
lobii fi-vor filozofice ?
decibeli care le scapă,
simţurilor de acuma,
viruşi brawnieni în apă ?

Aer proaspăt aspirat
fi-voi prin diverşi plămâni ?
voi călătorii prin trupuri
prins cu sângele de mâini ?
prins în gheare, strâns în palme,
m-or ţintui ventuze moi ?
voi fi hrană cărnii vii,
plantelor le-oi fi gunoi ?

Mă voi îndoi cu trupul,
de mine m-oi îndoi ?
trestie sau poate stâncă,
rostuit în vitregii,
arăta-mă-voi în lume,
lumea mă va arăta ?
starea mea de agregare
urme-n lume va lăsa ?

Cât o unghie pe piatră,
cât un rât într-o câmpie,
de neînlocuit n-oi fi,
mi-e sortită-uitarea mie ?
nu voi fi ieşit din rând,
nu voi fi c-un pas în faţă ?
rândul nu mă va lua
punct de referinţă-n viaţă ?

Mă voi răscoli în mine,
dacă forma n-o să-mi placă ?
mă voi cere iar în sâmburi,
mă voi cere iar în ou ?
scoate-voi cuiul grenadei
care adunat mă ţine,
explodând în jur, din jur
m-oi reformula din nou ?

Simţurile care prompt,
veşti dădură despre mine,
despre lumea cea din jur,
ce-o aflarăm că există ?
se vor risipi deodată,
clopotul va da semnalul,
pierderii-nnodatei zestre
din a trupului batistă ?

Îşi vor căuta sălaş,
să se cuibărească-n tihnă,
pipăitul poate-n vânt
şi mirosul poate-n câine,
voi simţi în felul lor,
lumea dintr-un ochi de vultur,
dintr-o nouă perspectivă,
voi gusta ziua de mâine ?

Iată-mă din nou în lume !
eu am fost mereu în ea ?
înainte de-a fi eu,
cu gustul meu se mai gusta ?
mort n-am fost şi moartea nu e
decât simplă aparenţă ?
voi auzi cu-altă ureche
în viitoarea existenţă ?

Şi-oi vorbi cu altă gură,
voi fi altfel tras la sorţi ?
voi fi-mpins în continuare
sub aleatorii porţi ?
Se va da din nou cu zarul
pentru miza unor mâini,
când voi pierde poate şansa,
căştigând doar rădăcini ?

Câştigând dreptul la muget,
sau la licărit în iarbă,
sau la sublimat spre-nalturi,
sau la scoica dintr-o salbă ?
Totu-i loterie, Doamne ?
locul, timpul, forma de zbor ?
Omu-n lume-i un nimic
sau e loz câştigător ?!