sâmbătă, 25 septembrie 2010

Mă va durea când n-oi mai fi

Mă va durea când n-oi mai fi
Cum m-a durut când nu am fost,
Pe cel născut de-un pântec, trupul,
Durerea-l ştie pe de rost.

Când n-oi avea ce să mă doară
Şi când durerea n-are unde,
Cuibar să-şi facă o nedurere
Prin moarte trupu-mi va pătrunde.

Şi voi fi iarăşi cum am fost,
Şi cum am fost n-am cum să ştiu,
Când nu avea durerea trup
Şi predica într-un pustiu.

Când trupul nu avea durere,
El nici chiar trup nu mai era,
Căci nedurere e durerea
Când n-are unde exista.

Femeie, maşină de detensionat


Femeie-maşină de detensionat
ce deposedezi de strângeri
cu cleştele pat
cuiul hormonilor
din lemnul bărbat.
Diafană emoţie,
tu, schimbător de căldură,
cute şi unghiuri ce se respiră
gură la gură.
Dulcele ham,
marsupiu ca povară,
harul ce-l porţi
specia strecoară
prin crisalide,
prin cristale de stronţiu
neputinţă zdrenţui
că eşti centru de glonţiu.
Şi desfaci ventile,
potriveşti chei
în broaştele uşilor
oricărei odăi,
faci bolnavul aer
să se simtă bine,
stimulator cardiac
de mare desime.
Se-ntâmplă sub pleoape
punctul tău de vedere,
gaură neagră
cu gură de miere.