Acelulozei s-a iubit
Cu o mină de pix şi cu un creion cu grafit.
Acelulozei, nu cel din partea Moldovei
Ci cel din partea batozei.
Cules cu năduh,
Nu din spini şi din lemn, ci din stuf.
Acum a-mbătrânit Acelulozei,
Maturizându-se-n schimb copiii poeziei şi-al prozei.
A-mbătrânit şi-i tot mai greu,
Resemnarea e-a merge-n muzeu.
Sub sticlă se va scrie: Aici zace Acelulozei,
Părinte bun poeziei, părinte bun prozei.
Acelulozei, zace, printre relicve, aici,
Cailor poeziei şi prozei, cândva, dându-le bici.
Întrerupând sarcini cu lipsuri estetice,
Artei refuzând să-i pună petice.
Poezia şi proza, i-a crescut la fel,
Fiii ei buni, Cain şi Abel.
N-a ştiut niciodată cine-i Cain,
N-a ştiut niciodată să trasforme Abelul în vin.
N-a ştiut nicioadată cine e apă şi cine e vin,
Şi cine-i Abelul ce va muri de Cain.
Pe crucea de vânt se va scrie odată,
Rânduri dăltuite în erată:
Cain n-a ucis niciodată pe Abel,
Proza şi poezia-s la fel.
Se face cuvenita corectură
Pentru Acelulozei, cel cu humă în gură.
Şi scris va fi pe cruce de pixeli
Cât durează o reclamă la un gel.
