Calea ,adevărul şi viaţa
au scanat cândva toamna primordială
care a fost apoi salvată de Dumnezeu
într-o icoană a desktop-ului
său veşnic treaz.
De atunci, în fiecare an,
cam în acelaşi timp,
ea e printată pe foaia
de zi cu zi a vieţii şi a morţii.
Această melancolie e un passepartout.
De aici începe poemul,
cu un brad tânăr pus în vârf,
pe casa abia ridicată a gravitaţiei atotbiruitoare.
Cuptoarele Siemens-Martin
fierb în frunze ciorbele grele ale fierului.
Ploile sunt tu(r)nate cu traiecte în paharele înalte,
cu mai multe picioare, ale vântului.
Chiar şi Newton, ca o suprasarcină,
numără pe abac viermii din merele
repetat căzute din pomi.
Va fi o masă tihnită în iarbă,
direct fără pătură,
va fi o masă tihnită pe trotuare,
direct pe sub paşi.
Acolo doar privirea se satură şi nimeni alţii.
De fapt, totul nu e decât
o lecţie-şcoală despre
veşnicia cea ruptă-n fund
a mersului lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu