marți, 7 august 2012
joi, 21 iunie 2012
sâmbătă, 9 iunie 2012
luni, 23 ianuarie 2012
Ciobanul român, anul poetic 17122011
Ciobanul român stă proptit în bâta lui încrustată cu cristale Swarovski
gândind la fructuaţiile bursei de lână de la Sydney.
Fructuaţiile poartă respect ciobanului român,
pentru frumoasele sale mioare:
Mioara Ionescu,
Mioara Popescu,
Mioara Stănescu etc.
crescute pentra carnea şi lâna plăcerii.
Bursa, în schimb, nu.
Deasupra, în foarte înaltul cerului, trece un satelit,
pe care ciobanul român nu-l bagă în seamă. Sunt certaţi!
În schimb, pe sub pământul de sub picioare îi trece o apă freatică,
frumuşică, cu mers sprinţar de izvor.
Se ştiu şi se apreciază reciproc.
Lângă cojocul său miţos,
ştirile n-au nici o relevanţă, astfel încât devin mărimi neglijabile:
comuniştii încă transformă tunurile în pluguri,
aşa cum, firesc, soarele va răsări şi a doua zi.
În mintea lui revoluţia nu e decât o altfel de catifea!
Din când în când îi sună la chimir telefonul mobil,
cel setat cu lătrături de câini,
cu care el îşi adună turma
până ce îl ţin bateriile.
Câini şi măgari nu mai are.
Primii sunt pe străzi, iar ultimii la putere.
Aşadar, criză (şi) la stână!
Şi totuşi fiecare mioară întrăinată are un G.P.S.
prin care se bucură, nostalgic,
de mişcarea brawniană a ciobanului român,
însoţit de cipul său credincios.
Acesta nu are nimic împotrivă.
Seara, la lumina led-urilor, mioare dezbrăcate de lâna prejudecăţii
îi îmbăgăţesc privirea.
Conform vaselor comunicante,
cultura lui se ridică mai jos de brăcinar.
Ce frumoase sunt lentilele de contact ale laptop-ului
pe care muierea i l-a pus de cu vară, în straiţă,
ca nu cumva să-l uite!
La întorcere trebuie să mai ştie cum!
Şi totuşi el ştie că mai sunt pe pâmânt oameni necăjiţi.
De exemplu, colegul lui întru ciobănie
de pe partea cealaltă a veacului,
are o problemă de semantică,
nu ştie dacă ciobăniţa lui vrea sau nu vrea cu adevărat.
Chestie de Psihanaliza lui Freud.
Iarba se-nfioară sub mersul viril al ciobanul român.
Inima ei bate cu putere în pieptul de clorofilă.
Ei sunt acasă. Se aud cântece de statornicie.
Din acest motiv ciobanul român nu se teme de lupi, de urşi, de fapt de nimeni,
doar de colesterol, pe care nu ştie cum îl cheamă şi de unde vine.
Dar nu-i bai, are bâta pregătită!
El ştie că patria lui toarce liniştită poveşti bucolice,
unde este în rândul întâi şi poate-n toate rândurile idealizării.
Of, de-ar mai fi cinematograf sătesc,
cum s-ar mai pupa în ultimul rând cu veşnicia,
ca şi cu o drăguţă din tinereţe, căreia i-a ridicat poalele în cap.
Câteodată, uşuratică şi veşnicia asta!
Nedumerirea lui nu vine de la prezent şi nici de la trecut, ci de la viitor.
Cum se va descurca cu numărarea oilor cu integrală de suprafaţă?
Cu câţi r se va scrie cuvântul român şi dacă banul din cioban va mai avea vreo valoare?
Dacă va trebui să urmeze obligatoriu facultate pentru a mai putea fi cioban?
Dacă va fi obligatorie negocierea cu lupii?
Dacă se va ridica în ţară o (nouă) Columnă a lui Traian
pentru a marca învingerea poporului român?
Răzvan Ducan
Publicat în Vatra veche, Nr.2/2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)