vineri, 4 decembrie 2015
luni, 28 septembrie 2015
Revista și editura Vatra Veche
C O M U N I C A T
Nicolae Băciuț
La Târgu-Mureş, Centenarul Marii Uniri în 100 de cărţi
Editura Vatra veche şi-a propus să marcheze Centenarul Marii Uniri (1918 – 2018), cu un proiect editorial original: tipărirea a 100 de cărţi semnate de autori mureşeni, având fiecare inscrisă pe copertă: „100 de cărți pentru Marea Unire. 1918-2018”, cărţile fiind numerotate de la 1 la 100. Din fiecare carte se vor tipări 100 exemplare, iar în noiembrie 2018 vor fi organizate expoziţii cu aceste cărţi în principalele localităţi din judeţul Mureş şi în oraşul Marii Uniri, Alba Iulia.
Vor fi publicate atât lucrări inedite, cât şi reeditări ale unor autori care nu mai sunt în viaţă.
Nicolae Băciuț
vineri, 18 septembrie 2015
sâmbătă, 9 mai 2015
Băutorii de apă
S-ar putea să fie un act de patriotism
să faci pietre la rinichi.
Da, act de patriotism!
Într-o tacită tresărire de orgoliu,
românii vor dori să aibă o amintire
sau, cine ştie, poate chiar să recreeze mai târziu,
la o imprimantă 3D megalitică (!),
ceea ce erau odinioară munţii Carpaţi.
Şi pentru aceasta beau apă,
beau multă apă,
în speranţa că în ea să fie dizolvată cât mai multă piatră
din semeţii munţii ce le-au aparţinut odinioară.
Vă rog să nu spuneţi nimănui,
să păstraţi acest secret pentru voi,
fiindcă altfel cei care au venit la noi cu oglinzi şi clopoţei
şi sunt acum proprietarii acestor munţi,
pot să revendice în instanţă şi pietrele voastre de la rinichi.
Pot să demonstreze ştiinţific că acestea, strat cu strat,
au acelaşi A.D.N. cu munţii peste care sunt proprietari.
Şi să arate că aţi băut deliberat multă apă
ca să le furaţi din munţii pentru care au acum hârtii.
Sigur vor câştiga şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
şi atunci s-ar putea să vină chirurgi cu instrumente,
care să vă caute la măruntaie.
Popescu şi Ionescu cu familiile lor, pietre din Bucegi.
Amariei şi familia lui, pietre din Ceahlău.
Ion al Glanetaşului, pietre din Rodna.
Miile de familii cu numele Iancu, pietre din Apuseni.
Ba mai mult, puteţi să fiţi acuzaţi şi de furt cu premeditare.
Aţi crezut că rinichii sunt asemeni lunii de pe cer
iar pietrele pot fi ascunse pe partea întunecată?
V-aţi înşelat. Sunt trădători şi printre băutorii de apă.
Nu beau apă pentru că-şi vor,
în ceasul al 13-lea, patria înapoi,
ci pentru a se înfiltra în rândul patrioţilor tardivi.
Vor fi şi pietre de rinichi nereperate.
Puţine, dar vor fi.
Acestea vor fi depuse sub sticlă la Bucureşti,
la MUZEUL DEZNĂDEJDII NAŢIONALE
(muzeu realizat cu fonduri europene nerambursabile),
unde viitorii noştri copii,
veniţi în vizită cu doamna învăţătoare,
vor vedea în carne şi oase
ignoranţa şi neimplicarea civică a părinţilor lor.
Poate vor cere înapoi, cine ştie,
chiar cravatele de pionieri ale acestora
ca să-şi alunge liliecii din somn.
Răzvan DUCAN
în volumul Strigăt din curba lui Gauss, Editura Nico, 2015, pg. 19
sâmbătă, 28 februarie 2015
Ghiocelul
Cricul
temperaturii îl ridică până
la gradele de atenţie,
şi totuşi ghiocelul este o problemă
de marketing şi de primă erecţie.
Primăvara vrea să-şi vândă motoarele
din seminţe şi rădăcini,
raliurile din tulpini,
caii putere de sub capota unor pământuri,
înconjurul care trage vânturi.
Cu el ştampilează zăpezile târzii,
îşi urmează steaua ce-l va vesti.
Vede verde prin periscop de fir dat,
câinele
frigului, dacă-i legat.
Exonerat, în sfârşit, de multele-i vini,
albul căciuliţei îl scoate-n lumini.
Ridică, prin muşchi de halterofil,
încrâncenarea
adulţilor
pân’ la priviri de copil.
miercuri, 6 august 2014
Vă recomand revista Vatra veche
Revista literară de tradiție, din Târgu Mureș, poate fi citită, lunar, aici.
https://www.facebook.com/pages/Vatra-veche/103310523087214?ref_type=bookmark
https://www.facebook.com/pages/Vatra-veche/103310523087214?ref_type=bookmark
luni, 21 octombrie 2013
duminică, 29 septembrie 2013
marți, 2 iulie 2013
marți, 28 mai 2013
duminică, 20 ianuarie 2013
sâmbătă, 5 ianuarie 2013
Sunt
Sunt.
Nu contează
unde şi cum,
de ce şi cât,
important e că acum
ştiu şi pot
singur să-mi ţin
în genom de urât.
Nu contează
când, ce şi cu cine,
ci contează
că dublul helix
al gândului
îmi face bine.
Nu contează
nici forma,
nici pasul,
mai important
e că-mi merg
încă mintea
şi ceasul.
Nu contează
alte ingrediente,
important
e că-mi ştiu
atributele certe.
Ce contează
e forfota din
visele mele,
ce-mi dezminte
mersul de rac
şi-mi înalţă
cerul uimirii
eterne
în gămălia de ac.
marți, 7 august 2012
joi, 21 iunie 2012
sâmbătă, 9 iunie 2012
luni, 23 ianuarie 2012
Ciobanul român, anul poetic 17122011
Ciobanul român stă proptit în bâta lui încrustată cu cristale Swarovski
gândind la fructuaţiile bursei de lână de la Sydney.
Fructuaţiile poartă respect ciobanului român,
pentru frumoasele sale mioare:
Mioara Ionescu,
Mioara Popescu,
Mioara Stănescu etc.
crescute pentra carnea şi lâna plăcerii.
Bursa, în schimb, nu.
Deasupra, în foarte înaltul cerului, trece un satelit,
pe care ciobanul român nu-l bagă în seamă. Sunt certaţi!
În schimb, pe sub pământul de sub picioare îi trece o apă freatică,
frumuşică, cu mers sprinţar de izvor.
Se ştiu şi se apreciază reciproc.
Lângă cojocul său miţos,
ştirile n-au nici o relevanţă, astfel încât devin mărimi neglijabile:
comuniştii încă transformă tunurile în pluguri,
aşa cum, firesc, soarele va răsări şi a doua zi.
În mintea lui revoluţia nu e decât o altfel de catifea!
Din când în când îi sună la chimir telefonul mobil,
cel setat cu lătrături de câini,
cu care el îşi adună turma
până ce îl ţin bateriile.
Câini şi măgari nu mai are.
Primii sunt pe străzi, iar ultimii la putere.
Aşadar, criză (şi) la stână!
Şi totuşi fiecare mioară întrăinată are un G.P.S.
prin care se bucură, nostalgic,
de mişcarea brawniană a ciobanului român,
însoţit de cipul său credincios.
Acesta nu are nimic împotrivă.
Seara, la lumina led-urilor, mioare dezbrăcate de lâna prejudecăţii
îi îmbăgăţesc privirea.
Conform vaselor comunicante,
cultura lui se ridică mai jos de brăcinar.
Ce frumoase sunt lentilele de contact ale laptop-ului
pe care muierea i l-a pus de cu vară, în straiţă,
ca nu cumva să-l uite!
La întorcere trebuie să mai ştie cum!
Şi totuşi el ştie că mai sunt pe pâmânt oameni necăjiţi.
De exemplu, colegul lui întru ciobănie
de pe partea cealaltă a veacului,
are o problemă de semantică,
nu ştie dacă ciobăniţa lui vrea sau nu vrea cu adevărat.
Chestie de Psihanaliza lui Freud.
Iarba se-nfioară sub mersul viril al ciobanul român.
Inima ei bate cu putere în pieptul de clorofilă.
Ei sunt acasă. Se aud cântece de statornicie.
Din acest motiv ciobanul român nu se teme de lupi, de urşi, de fapt de nimeni,
doar de colesterol, pe care nu ştie cum îl cheamă şi de unde vine.
Dar nu-i bai, are bâta pregătită!
El ştie că patria lui toarce liniştită poveşti bucolice,
unde este în rândul întâi şi poate-n toate rândurile idealizării.
Of, de-ar mai fi cinematograf sătesc,
cum s-ar mai pupa în ultimul rând cu veşnicia,
ca şi cu o drăguţă din tinereţe, căreia i-a ridicat poalele în cap.
Câteodată, uşuratică şi veşnicia asta!
Nedumerirea lui nu vine de la prezent şi nici de la trecut, ci de la viitor.
Cum se va descurca cu numărarea oilor cu integrală de suprafaţă?
Cu câţi r se va scrie cuvântul român şi dacă banul din cioban va mai avea vreo valoare?
Dacă va trebui să urmeze obligatoriu facultate pentru a mai putea fi cioban?
Dacă va fi obligatorie negocierea cu lupii?
Dacă se va ridica în ţară o (nouă) Columnă a lui Traian
pentru a marca învingerea poporului român?
Răzvan Ducan
Publicat în Vatra veche, Nr.2/2012
duminică, 23 octombrie 2011
Calea, adevărul şi toamna
Calea ,adevărul şi viaţa
au scanat cândva toamna primordială
care a fost apoi salvată de Dumnezeu
într-o icoană a desktop-ului
său veşnic treaz.
De atunci, în fiecare an,
cam în acelaşi timp,
ea e printată pe foaia
de zi cu zi a vieţii şi a morţii.
Această melancolie e un passepartout.
De aici începe poemul,
cu un brad tânăr pus în vârf,
pe casa abia ridicată a gravitaţiei atotbiruitoare.
Cuptoarele Siemens-Martin
fierb în frunze ciorbele grele ale fierului.
Ploile sunt tu(r)nate cu traiecte în paharele înalte,
cu mai multe picioare, ale vântului.
Chiar şi Newton, ca o suprasarcină,
numără pe abac viermii din merele
repetat căzute din pomi.
Va fi o masă tihnită în iarbă,
direct fără pătură,
va fi o masă tihnită pe trotuare,
direct pe sub paşi.
Acolo doar privirea se satură şi nimeni alţii.
De fapt, totul nu e decât
o lecţie-şcoală despre
veşnicia cea ruptă-n fund
a mersului lumii.
În timpul morţilor voastre
În timpul morţilor voastre va fi timpul vieţii mele de poet
Aşa cum în timpul vieţilor voastre este şi timpul ignoranţei voastre.
Eu trăiam o lume căreia îi puneam la rădăcină
gunoiul de grajd al neastâmpărului.
Acesta împingea seminţele spuselor spre partea nemaispuselor,
Acolo unde sufletele celor cu suflete se-nfioreau uneori de plăcere.
Întorceam cu furca fânul persiflării unora,
Să mi se usuce de nepăsare.
Dar ploua prea mult cu răutate.
Ieşeau după ploaie râmele mici ,
mişcându-se în cercuri de invidie.
Eu le luam, le puneam în cârlig şi aşteptam pe malul hârtiei
Să tragă poemele cu care îmi hrănesc puterea de mers
Prin lumea vârfului de chibrit.
Credinţa micii flăcărui este cea care mă face
să mă frec de catranul cutiei.
Totul în felul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)