vineri, 24 decembrie 2010

Vedere din spital

În spital sunt tacit dueluri.
Fiecare bolnav
îşi încrucişează cu ceilalţi
trecerea în revistă
a propriilor suferinţe.
Cu masca ipocriziei pe faţă
luptă fiecare cu fiecare.
Se barează lovituri cu lamentaţii
şi se atacă subtil cu compătimiri.
Nu sunt lovituri mortale
şi nu curge sânge.
Sunt doar bucurii ascunse
de a nu fi cel mai bolnav din spital.
Doctorii şi asistentele
habar nu au ce se-ntâmplă-n saloane.
Ei cred că bolnavii
au mereu în teaca atenţiei
doar spada grijilor proprii.

Mina creionului, iată cel mai frumos animal !

Mina creionului, iată cel mai frumos animal,

Făcut să rupă, să devore, să sfârtece
Cu o cruzime rar întâlnită.
În gura ei încape capul unui om, al unei naţiuni
Sau chiar capul ei încape în gura ei,
Şi, de aceea, este vânată cu multă atenţie,
Iar dacă este cumva prinsă
Este ţinută într-o cuşcă a permanentei alerte
Pentru că mina creionului, domnilor:
Sălbatecă, virilă, stă pe tronul indolenţei
Jucând Shakespeare, cu puterea în mână,
Gândind întotdeauna la ea
Ca la ţeasta lui Yorik.

duminică, 21 noiembrie 2010

Omul duhneşte a roată

Omul duhneşte a roată.
A golit toată rostogolirea
Din sticla priceperii primordiale,
E beat acum de fericire
Şi umblă prin lucruri
Pe şapte cărări.
Dumnezeu îl arată cu degetul
Ascunzându-i băutura,
Dar mâine e o nouă zi
Şi Dumnezeu are treabă.

Acelulozei


Acelulozei s-a iubit
Cu o mină de pix şi cu un creion cu grafit.

Acelulozei, nu cel din partea Moldovei
Ci cel din partea batozei.

Cules cu năduh,
Nu din spini şi din lemn, ci din stuf.

Acum a-mbătrânit Acelulozei,
Maturizându-se-n schimb copiii poeziei şi-al prozei.

A-mbătrânit şi-i tot mai greu,
Resemnarea e-a merge-n muzeu.

Sub sticlă se va scrie: Aici zace Acelulozei,
Părinte bun poeziei, părinte bun prozei.

Acelulozei, zace, printre relicve, aici,
Cailor poeziei şi prozei, cândva, dându-le bici.

Întrerupând sarcini cu lipsuri estetice,
Artei refuzând să-i pună petice.

Poezia şi proza, i-a crescut la fel,
Fiii ei buni, Cain şi Abel.

N-a ştiut niciodată cine-i Cain,
N-a ştiut niciodată să trasforme Abelul în vin.

N-a ştiut nicioadată cine e apă şi cine e vin,
Şi cine-i Abelul ce va muri de Cain.

Pe crucea de vânt se va scrie odată,
Rânduri dăltuite în erată:

Cain n-a ucis niciodată pe Abel,
Proza şi poezia-s la fel.

Se face cuvenita corectură
Pentru Acelulozei, cel cu humă în gură.

Şi scris va fi pe cruce de pixeli
Cât durează o reclamă la un gel.

Între patru pereţi mă simt al cincilea

Între patru pereţi mă simt al cincilea,
Fiecare din noi sprijină ceva,
Fiecare duce reţeta prescrisă de timp.
Eu ţin ziua ca pe un pahar neplin
Pe care-l umplu cu noapte.
Pereţii mei de noapte şi zi
Se hrănesc continuu cu noapte şi zi,
Invidiindu-mă pentru că eu simt diferenţa de gust.

duminică, 17 octombrie 2010

Te iubesc din orice direcţie

Te iubesc din orice direcţie,
Infailibilă, dulce injecţie,
Că mă vindeci tu, de-ndată,
Mândra mea antibioată.

Te iubesc chiar şi din centru
Unde se adună pentru,
Lumea ca să-mi dea acordul
Ca să te iubesc cu cordul,

Fiindcă-mi scrii pofte cu carul
Care au umplut paharul
Şi preaplinul meu îmi curge
Cu o fâstâceală dulce.

Mândra mea dală de piatră,
Mândru eu, cale ferată,
Te iubesc neapărat,
Personal şi-accelerat.

Zi de şcoală

Prima oră - Fizică. Profesorul de fizică:
“Două obiecte (lucruri) nu pot fi în acelaşi timp
în două sau mai multe locuri deodată.”

A doua oră - Religie. Profesorul de religie,
de obicei preot: “Dumnezeu e Calea, Adevărul
şi Viaţa. Dumnezeu e peste tot, în acelaşi timp, tot timpul.
Omul, ca şi lumea, e o creaţie a lui Dumnezeu.”

“Tabula rasa” peste prima oră!

A treia oră - Biologie. Profesorul de biologie:
“În spiritul unui evoluţionism darwinist,
ce s-a desfăşurat timp îndelungat, în milioane
sau poate zeci de milioane de ani,
omul se trage din maimuţă.
Important! Este însă o “verigă” lipsă,
cea intermediară, între om şi maimuţă!”

“Tabula rasa” peste ora a doua!

A patra oră - Ora verigii lipsă. Profesorul
orei verigii lipsă, posibil Cioran:
“Noi ştim că de fapt nu ştim nimic!”

“Tabula rasa” peste toate celelalte ore !

 A cincea oră - Ora de nedumerire.
 Profesorul orei de nedumerire - poetul :
 “Quo vadis, hominis ?”